Una din instituţiile juridice introduse de noul Cod civil, în peisajul dreptului românesc este fiducia.
Instituţia cu acest nume este cunoscută în dreptul privat roman dar nu se regăsea în vechiul Cod civil al lui Cuza.
În dreptul roman, denumirea completă a instituţiei era fiducia cum creditore[1] şi se realiza prin transmiterea bunului de către debitor creditorului său, cu titlu de proprietate, prin mancipatio sau in jure cessio. Creditorul era obligat să retransmită debitorului bunul respectiv dacă acesta din urmă îşi plătea datoria la termenul convenit. Creditorul dobândea bunul în proprietate dacă la scadenţă nu era plătită datoria contractată.