conducerea executivă a intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări

conducerea executivă a intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări persoana sau, în cazul intermediarilor care au formă juridică de societate pe acţiuni, persoanele fizice, cel puţin două, dintre care una, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârilor organelor statutare ale intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări, este înlocuitoarea de drept a persoanei împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică, precum şi învestite cu competenţa de a angaja răspunderea intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări; nu intră în această categorie persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor din cadrul intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări, a sucursalelor şi a altor sedii secundare. În cazul sucursalelor intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări din statele membre, care desfăşoară activitate pe teritoriul României, în baza dreptului de stabilire, conducerea executivă este reprezentată de persoana/persoanele împuternicite de aceştia să conducă activitatea sucursalei şi să angajeze legal în România intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări

(Art.2 Legea 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor)

Leave a Comment

Filed under C

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.