PROCEDURA ÎNTREBĂRII PRELIMINARE Conf. univ. dr. Radu Stancu, Lect. univ. dr. Viziteu Mădălina

Prezentul studiu îşi propune să pună în discuţie o serie de întrebări ce pot fi generate de procedura întrebării preliminare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

O primă întrebare este aceea dacă nu cumva dezlegările date de Curte ar putea constitui antepronunţări generatoare de incompatibilităţi.

Procedura întrebării preliminare ca Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost instituită, aşa cum se prevede în Tratate, fie pentru a asigura un mijloc de constatare a validităţii dreptului Uniunii, fie pentru a oferi o interpretare a acestuia.

Procedura a fost concepută astfel încât Curtea să nu facă o aplicare a acestui drept la situaţia de fapt care face obiectul procedurii principale, care revine instanţei naţionale. Curtea nu este competentă să se pronunţe cu privire la probleme de fapt ivite în cadrul litigiului principal şi nici să soluţioneze eventuale divergenţe de opinii în interpretarea sau aplicarea normelor de drept naţional. În acelaşi timp, interpretarea Curţii trebuie să ofere un răspuns util pentru soluţionarea litigiului principal.[1]

Problema existenţei unei antepronunţări se poate pune atât sub aspectul depăşirii limitelor interpretării prin intrarea pe aspecte de fond, cât şi sub aspectul unei posibile ajungeri a litigiului, pe fond, pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cu privire la primul aspect în hotărârile Curţii, în mod inevitabil, trebuie să se constate existenţa fondului şi a legăturii normei naţionale aplicabile litigiului dedus soluţionării instanţei naţionale, cu norma de drept european. Cât de exact poate Curtea să traseze o limită între interpretare şi o prefigurare a soluţiei pe care o poate da instanţa naţională? Există criterii, mecanisme şi garanţii în acest sens?

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că ţinând cont de împărţirea competenţelor în cadrul procedurii preliminare, deşi instanţa naţională este singura competentă să definească obiectul întrebărilor pe care înţelege să le adreseze Curţii, aceasta, totuşi, în circumstanţe excepţionale, este competentă să examineze condiţiile în care a fost sesizată instanţa naţională în vederea verificării propriei competenţe – Hotărârea din 1 octombrie 2009, Woningstichting Sint Servatius, C- 567/07 Rep., p. I- 9021 punctul 42. A mai precizat Curtea în cauzele conexate C- 92/09 şi C- 93/09, Volker und Markus Schecke GbR şi Hartmut Eifert împotriva Land Hessen, că aceasta este situaţia în special când problema ridicată este pur ipotetică sau când interpretarea unei norme a Uniunii sau examinarea validităţii sale, solicitată de instanţa naţională, nu are nici o legătură cu realitatea sau obiectul acţiunii principale (a se vedea şi Hotărârea din 15 decembrie 1995 Bosman, C-415/93, Rec. p.I 4921 pct. 61; Hotărârea din 15 iunie 2006, Acereda Herrera, C- 466/04, Rec., p. I – 5341, pct. 48; Hotărârea din 31 ianuarie 2008, Centro Europa 7, C- 380/05, Rep., p. I – 349, pct. 53 şi Hotărârea Woningstichting Sint Servatius, citată anterior, pct. 43).

 

  1. Cu privire la necesitatea, în general a interpretării textelor de lege

 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza C.R. contra Regatului Unit din 1995, aprecia că oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară. Această interpretare, o face, de regulă, instanţa supremă a statului în cauză.

La nivelul Uniunii Europene interpretarea dreptului se face de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Dreptul Uniunii Europene este suprem în statele membre şi are efect direct. Prin urmare este obligatoriu pentru judecătorul naţional.

Interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene mai prezintă şi particularitatea că efectul ei se răsfrânge şi asupra raporturilor juridice născute în trecut, nu numai asupra situaţiilor viitoare ca în cazul, interpretării supremei instanţe naţionale. Interpretarea Curţii de Justiţie intră în vigoare la momentul publicării ei în Monitorul Oficial, ex nunc, cum este cazul în România, pe când decizia dată în interpretarea prealabilă (preliminară) de la data intrării în vigoare a normei juridice din dreptul Uniunii Europene supusa interpretării (ex tunc).

În hotărârea Kühne şi Heitz împotriva Produktschap voor Puimvee en Eieren (Ţările de Jos) se precizează că răspunsul la întrebarea prealabilă lămureşte modul cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înţeleasă şi aplicată norma de la intrarea sa în vigoare. Interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu are valoare, natură juridică constitutivă ci declarativă.

Cu privire la competenţă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-378/08 Raffinerie Mediterranee (ERG) SpA şi alţii împotriva Ministero dello Sviluppo economico şi alţii, pct. 31-32 se precizează că deşi (31) nu este competenţa Curţii să se pronunţe cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei dispoziţii naţionale, aceasta este totuşi competentă să furnizeze toate elementele de interpretare proprii acestui drept, care sunt de natură să permită instanţei naţionale să aprecieze compatibilitatea ei în vederea soluţionării cauzei deduse judecăţii (a se vedea şi hotărârea CJUE din 22 mai 2008, citiworks, C439/06, Rep., p I-3913, punctul 21).

(32) Pe de altă parte, organul jurisdicţional care nu se pronunţă în ultimă instanţă trebuie să fie liber, în special în cazul în care consideră că aprecierea juridică efectuată de instanţa superioară ar putea să îl determine să pronunţe o hotărâre contrară dreptului Uniunii, să sesizeze Curtea cu întrebările care îl preocupă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 ianuarie 1974 “Rheinmühlen-Düseldorf, 166/73 Rec., p. 33, pct. 4).”

Instanţa naţională care a exercitat dreptul la întrebarea prealabilă este obligată să asigure efectul deplin al dispoziţiei interpretate, înlăturând, din oficiu dacă este necesar, aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei interne, fără să aştepte să fie înlăturată pe cale legislativă sau prin altă procedură constituţională. Ea este obligată să înlăture aprecierile instanţei superioare, în situaţia în care consideră că acestea nu sunt conforme cu dreptul Uniunii.

Într-o rejudecare după casare, instanţa de rejudecare, deşi hotărârea instanţei superioare (de apel sau de recurs), este obligatorie, dacă va considera că dezlegarea dată de aceasta din urmă, este contrară dreptului Uniunii Europene, poate să invoce acest aspect în orice moment procesual.

În recomandările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (pct. 18)[2] se precizează că instanţa naţională se poate adresa Curţii cu cerere de decizie preliminară de îndată, atunci când constată că în soluţionarea cauzei are nevoie de o decizie asupra interpretării sau validităţii dreptului Uniunii, ea fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra momentului acestei cereri. Curtea recomandă ca decizia să fie luată într-o etapă a procedurii când pot di furnizate toate elementele necesare pentru a verifica dacă dreptul Uniunii este aplicabil în litigiul principal.

Trimiterile pot să aibă ca obiect:

  1. a) interpretarea unei norme a dreptului Uniunii, necesară soluţionării litigiului principal. Instanţa ale cărei decizii nu mai sunt supuse nici unei căi de atac în dreptul intern, este obligată să sesizeze Curtea cu cererea de decizie preliminară, dacă nu există deja o jurisprudenţă a Curţii de Justiţie a Uniunii în materia respectivă. Dacă instanţa naţională consideră că este suficient de lămurită de jurisprudenţa Curţii, poate să decidă cu privire la interpretarea dreptului Uniunii fără să mai formuleze o întrebare prealabilă. Curtea apreciază însă că trimiterea preliminară în interpretare este deosebit de utilă când se ridică o nouă problemă de interpretare de interes general pentru aplicarea uniformă a dreptului Uniunii sau când jurisprudenţa existentă nu pare a fi aplicabilă unei situaţii de fapt care nu a mai făcut obiectul examinării într-un litigiu în instanţă.

Instanţa naţională trebuie să arate motivul interpretării solicitate pentru soluţionarea cauzei în care recurge la trimiterea preliminară. Dacă a formulat mai multe întrebări, arătarea motivelor trebuie făcută pentru fiecare dintre acestea.

Interpretarea dată produce efecte de la momentul intrării în vigoare a dispoziţiei de drept al Uniunii supusă lămuririi, precizării semnificaţiei şi a sferei acesteia şi se aplică chiar raporturilor juridice născute înainte de hotărârea Curţii. Curtea poate însă, cu titlu excepţional şi în aplicarea principiului general al securităţii juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, ca prin hotărârea care a pronunţat-o, să limiteze posibilitatea persoanelor interesate să invoce dispoziţia interpretată în scopul de a pune în discuţie raporturi juridice stabilite cu bună credinţă (T-289/03 pct. 158-160 şi C 161/06 pct. 67). De asemenea, în temeiul art. 264 TfUE (231 TCE), Curtea poate, atunci când anulează un regulament, să arate care sunt efectele irevocabile ale regulamentului anulat. Prin urmare, chiar dacă un act este ilegal şi se consideră că nu a existat niciodată, Curtea are puterea să decidă că va produce totuşi anumite consecinţe juridice iar statele membre nu au obligaţia de a repune în discuţie deciziile administrative sau jurisdicţionale adoptate pe baza normelor anulate dacă ele au produs efecte în temeiul normelor de drept intern aplicabile în domeniu (C-161/06).

  1. b) validitatea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenţii a Uniunii. Instanţa naţională trebuie, de asemenea, să arate motivul pentru care apreciază că acel act ar putea să fie lovit de nevaliditate. Atunci când îndoiala este serioasă, instanţa naţională poate suspenda, cu titlu provizoriu, actul intern care se întemeiază pe norma europeană nevalidă.

Curtea a decis (C-333/07, pct. 121 şi 128), că, atunci când raţiuni imperioase de securitate juridică impun, poate, şi în cadrul trimiterii preliminare, să aprecieze asupra validităţii actelor adoptate de instituţiile Comunităţii Europene potrivit art. 234 TCE. Ea dispune de putere de apreciere şi pentru indicarea, în fiecare caz, a efectelor actului controlat, pe care le consideră a fi definitive (a se vedea şi C 228/99) în cauza arătată (C-333/07), Curtea a decis că trebuie să fie suspendate efectele constatării nevalidităţii deciziei în cauză până la adoptarea unei noi decizii de către Comisie în temeiul art. 88 TCE, dar nu mai mult de două luni de la pronunţarea acestei hotărâri. Partea din litigiul principal care a introdus în faţa instanţei naţionale o acţiune împotriva unui act declarat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ca fiind lipsit de validitate, poate să se apere, în acţiunea principală, cu această lipsă de validitate (C351/04, pct. 2 din dispozitivul hotărârii).

În cauza C-210/06, Cartesio Oktato es Szolgaltato, Curtea a decis că art. 234 CE nu se opune ca deciziile instanţei naţionale care sunt supuse căilor de atac potrivit dreptului intern, să continue să fie supuse căilor de atac obişnuite prevăzute de dreptul naţional, dar soluţia dată în calea de atac nu poate restrânge competenţa acestei instanţe de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în măsura în care consideră că o cauză perdinte ridică probleme la interpretarea dispoziţiilor de drept comunitar.

Atunci când o cauză se află în rejudecare la o instanţă de prim grad de jurisdicţie, după ce a fost anulată de o instanţă de ultim grad de jurisdicţie, instanţa de prim grad de jurisdicţie continuă să aibă libertatea de a sesiza Curtea, chiar dacă este ţinută de aprecierea în drept făcută de instanţa de control judiciar.

Competenţa instanţei care a formulat trimiterea prealabilă ar fi compromisă dacă, într-un apel împotriva deciziei de trimitere, s-ar dispune desfiinţarea trimiterii preliminare şi obligarea la continuarea procedurii suspendate. Răspunderea pentru aprecierea pertinenţei şi necesităţii sesizării aparţine numai instanţei care a formulat-o, sub rezerva verificării limitate realizate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Întrebările formulate beneficiază de o prezumţie pertinentă. Curtea nu are competenţa să verifice exactitatea şi nu poate refuza să se pronunţe decât dacă este evident că întrebarea nu are nici o legătură cu realitatea sau cu obiectul acţiunii principale, atunci când este de natură ipotetică ori atunci când nu dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde la întrebare.

Sesizarea Curţii cu întrebare preliminară este de competenţa numai a instanţei, nu şi a părţilor (C-296/08 ppu., pct. 46). Dacă întrebările au ca obiect interpretarea dreptului comunitar, Curtea, în principiu este obligată să se pronunţe (C-206/08, pct. 33). Aprecierea situaţiei de fapt este numai de competenţa instanţei naţionale iar Curtea nu este abilitată să se pronunţe decât cu privire la interpretarea sau la validitatea unui text comunitar plecând de la situaţia de fapt care îi este indicată de instanţa naţională (C-11/07 pct. 27 şi 52. A se vedea şi C-235/95).

La 26 martie 2013 erau 48 de trimiteri preliminare formulate de instanţe din România.

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

  1. Recomandările 2012-C338-01, în atenţia instanţelor naţionale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare – JOUE 338-1 din 6.11.2012
  2. Hotărârea din 1 octombrie 2009, Woningstichting Sint Servatius, C- 567/07 Rep., p. I- 9021
  3. Hotărârea din 15 decembrie 1995 Bosman, C-415/93, Rec. p.I 4921
  4. Hotărârea din 15 iunie 2006, Acereda Herrera, C- 466/04, Rec., p. I – 5341
  5. Hotărârea din 31 ianuarie 2008, Centro Europa 7, C- 380/05
  6. C- 92/09 şi C- 93/09, Volker und Markus Schecke GbR şi Hartmut Eifert împotriva Land Hessen
  7. Hotărârea Woningstichting Sint Servatius, citată anterior
  8. hotărârea Kühne şi Heitz împotriva Produktschap voor Puimvee en Eieren (Ţările de Jos)
  9. C-378/08 Raffinerie Mediterranee (ERG) SpA şi alţii împotriva Ministero dello Sviluppo economico şi alţii
  10. Hotărârea CJUE din 22 mai 2008, citiworks, C439/06, Rep., p I-3913
  11. Hotărârea din 16 ianuarie 1974 “Rheinmühlen-Düseldorf, 166/73 Rec
  12. JOUE 338/1 din 06.11.2012
  13. Hotărârea Société Régie Networks împotriva Direction de contrôle fiscal Rhône-Alpes Bourgogne, C-333/07
  14. Hotărârea din data de 8 noiembrie 2001 Silos e Mangimi Martini SpA împotriva Ministero delle Finanze C 228/99
  1. Hotărârea Curții (Marea Cameră) din data de 22 decembrie 2008 Société Régie Networks împotriva Direction de contrôle fiscal Rhône-Alpes Bourgogne C-333/07
  2. Hotărârea Curții (camera a doua) din data de 27 septembrie 2007 Ikea Wholesale Ltd împotriva Commissioners of Customs & Excise C-351/04
  3. Hotărârea Curții (Marea Cameră) din data de 16 decembrie 2008 CARTESIO Oktató és Szolgáltató bt C-210/06
  4. Hotărârea Curții (camera a treia) din data de 12 august 2008 Ignacio Pedro Santesteban Goicoechea C-296/08 ppu
  5. Hotărârea Curții (camera a treia) din data de 10 septembrie 2009 Wasser- und Abwasserzweckverband Gotha und Landkreisgemeinden (WAZV Gotha) împotriva Eurawasser Aufbereitungs- und Entsorgungsgesellschaft mbH C-206/08
  6. Hotărârea Curții (camera a treia) din data de 11 septembrie 2008 Hans Eckelkamp și alții împotriva Belgische Staat C-11/07

Hotărârea Curții (camera a șasea) din data de 16 iulie 1998 AGS Assedic Pas-de-Calais împotriva François Dumon și Froment, mandataire liquidateur des Etablissements Pierre Gilson C-235/95

[1] Recomandările 2012-C338-01, în atenţia instanţelor naţionale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare – JOUE 338-1 din 6.11.2012, pct. 7 şi 8.

[2] JOUE 338/1 din 06.11.2012

 

Leave a Comment

Filed under Articole drept

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.