Învăţarea pe tot parcursul vieţii în Uniunea Europeană. Programul de învăţare continuăConf. univ. dr. Radu Stancu

The Lisbon European Council of 23 and 24 March 2000 set a strategic goal for the European Union to become the most competitive and dynamic knowledge-based economy in the world, capable of sustainable economic growth with more and better jobs and greater social cohesion. A Lifelong Learning Programme should therefore be established to contribute through lifelong learning to the development of the European Union as an advanced knowledge society, with sustainable economic development, more and better jobs and greater social cohesion.

  1. Cadrul general creat de Uniunea Europeană pentru asigurarea învăţării pe tot parcursul vieţii

Consiliul European, instituţie politică a Uniunii Europene, alcătuit din şefii de stat şi/sau şefii de guverne ai statelor membre ale Uniunii Europene, în şedinţa sa de la Lisabona din 23 şi 24 martie 2000 a stabilit obiectivul strategic ca Uniunea Europeană să devină cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de o creştere economică durabilă, însoţită de o creştere cantitativă şi calitativă a numărului de locuri de muncă şi de o mai mare coeziune socială.

La 12 februarie 2001, Consiliul a adoptat un raport cu privire la obiectivele concrete viitoare ale sistemului de educaţie şi formare, iar la 14 iunie 2002 a adoptat un program de lucru privind urmărirea acestor obiective, numit Strategia de la Lisabona. În cadrul acesteia, politicile privind cercetarea, dezvoltarea tehnologică şi inovarea joacă un rol tot mai important, atât la nivel comunitar cât şi naţional.

Consiliul European de la Barcelona din 15 şi 16 martie 2002 a stabilit obiectivul ca sistemele de educaţie şi de formare ale Uniunii Europene să devină până în acest an, anul 2010, un model de calitate la nivel mondial şi a solicitat întreprinderea de acţiuni care să îmbunătăţească stăpânirea aptitudinilor de bază, în special prin învăţarea a cel puţin două limbi străine de la o vârstă cât mai mică.

Un bilanţ al realizărilor în această direcţie ar putea fi realizat abia începând din anul 2011. După extinderile Uniunii Europene din 2005 şi 2007 cu zece noi state membre şi apoi cu încă două state membre şi apoi cu încă două state membre, este puţin probabil că se va putea constata îndeplinirea obiectivelor, având în vedere faptul că majoritatea statelor membre noi au aparţinut orânduirii economice de tip comunist.

Rezoluţia Consiliului din 27 iunie 2002[1], precum şi Comunicarea Comisiei au afirmat că învăţarea continuă trebuie consolidată prin acţiuni şi politici elaborate în cadrul programelor comunitare în acest domeniu. Prin rezoluţia Parlamentului European din 28.02.2002 a fost pus în aplicare programul SOCRATES.

Prin Decizia 1720/2006 s-a instituit un program de acţiune comunitară în domeniul învăţării continue.

Obiectivele programului de învăţare continuă sunt urmărite prin punerea în aplicare a patru subprograme sectoriale, a unui program transversal şi a subprogramului Jean Monnet.

Aceste subprograme sunt următoarele:

  1. a) programul Comenius, care răspunde necesităţilor în materie de predare şi învăţare ale tuturor participanţilor la învăţământul preşcolar şi şcolar, până la sfârşitul ciclului liceal, precum şi ale instituţiilor şi organizaţiilor care oferă acest gen de învăţământ. I s-au alocat 13% din resursele financiare;
  2. b) programul Erasmus, care răspunde necesităţilor în materie de predare şi învăţare ale tuturor participanţilor la învăţământul superior formal şi la învăţământul profesional şi formarea profesională de nivel superior, indiferent de durata cursurilor sau de calificare şi incluzând studiile de doctorat, precum şi ale instituţiilor şi organizaţiilor care oferă sau facilitează acest gen de educaţie şi de formare. I s-a alocat partea cea

mai mare din fondurile cu acest scop, respectiv, 40 %;

  1. c) programul Leonardo da Vinci, care răspunde necesităţilor în materie de predare şi învăţare ale tuturor participanţilor la învăţământul profesional şi formarea profesională, cu excepţia celor de nivel superior, precum şi ale instituţiilor şi organizaţiilor care oferă sau facilitează acest gen de educaţie şi de formare. I s-au alocat 25 % din fonduri;
  2. d) programul Grundtvig, care răspunde necesităţilor în materie de predare şi învăţare ale participanţilor la toate formele de învăţământ pentru adulţi, precum şi ale instituţiilor şi organizaţiilor care oferă sau facilitează acest gen de educaţie şi de formare. I s-au alocat 4 % din fonduri.

Programul transversal cuprinde următoarele patru activităţi – cheie:

  1. a) cooperarea în ceea ce priveşte politicile străine în materie de învăţare continuă;
  2. b) promovarea învăţării limbilor;
  3. c) dezvoltarea, în domeniul învăţării continue, a unui conţinut, a unor servicii, pedagogii şi practici inovatoare bazate pe TIC;
  4. d) difuzarea şi valorificarea rezultatelor acţiunilor sprijinite în cadrul programului şi al unor programe conexe anterioare, precum şi schimbul de bune practici.

          Programul Jean Monnet sprijină instituţii şi activităţi în domeniul integrării europene. Acesta cuprinde următoarele trei activităţi – cheie:

  1. a) acţiunea Jean Monnet;
  2. b) acordarea de subvenţii de funcţionare pentru a sprijini instituţiile desemnate care se ocupă de chestiuni legate de integrarea europeană;
  3. c) acordarea de subvenţii de funcţionare pentru a sprijini alte instituţii şi asociaţii europene în domeniul educaţiei şi formării.

 

Programul transversal cuprinde acţiunile rezultând din cooperarea a cel puţin două subprograme sectoriale.

 

Programul de învăţare continuă vizează:

  1. a) elevi, studenţi, persoane în formare şi adulţi care învaţă;
  2. b) cadre didactice, formatori şi alte categorii de personal implicate în orice aspect al învăţării continue;
  3. c) persoanele prezente pe piaţa muncii;
  4. d) instituţii sau organizaţii care oferă posibilităţi de învăţare în contextul programului de învăţare continuă sau în limitele subprogramelor acestuia;
  5. e) persoanele şi organismele care răspund de sistemele şi politicile privind orice aspect al învăţării continue la nivel local, regional şi naţional;
  6. f) întreprinderi, parteneri sociali şi organizaţiile acestora la toate nivelurile, inclusiv organizaţii profesionale şi camere de comerţ şi industrie;
  7. g) organisme care oferă servicii de orientare, consiliere şi informare referitoare la orice aspect al învăţării continue;
  8. h) asociaţii care activează în domeniul învăţării continue, inclusiv asociaţii de studenţi, de persoane în formare, de elevi, de cadre didactice, de părinţi şi de adulţi care învaţă;
  9. i) centre de cercetare şi organisme care se ocupă de chestiuni legate de învăţarea continuă;
  10. j) organizaţii non – profit, organizaţii voluntare, organizaţii neguvernamentale (ONG – uri).

Programul de învăţare continuă cuprinde sprijinirea următoarelor acţiuni;

  1. a) mobilitatea persoanelor care participă la învăţarea continuă;
  2. b) parteneriatele bilaterale şi multilaterale;
  3. c) proiectele multilaterale destinate în special promovării calităţii în cadrul sistemelor de educaţie şi formare prin transferul transnaţional de inovaţie;
  4. d) proiectele unilaterale şi naţionale;
  5. e) proiectele şi reţelele multilaterale;
  6. f) observarea şi analizarea politicilor şi sistemelor din domeniul învăţării continue, elaborarea şi îmbunătăţirea la intervale periodice a materialului de referinţă, inclusiv anchete, statistici, analize şi indicatori, acţiuni destinate să sprijine transparenţa şi recunoaşterea calificărilor şi a dobândirii de experienţă, precum şi acţiunile destinate să sprijine cooperarea în materie de asigurare a calităţii;
  7. g) acordarea de subvenţii de funcţionare pentru a acoperi anumite cheltuieli de funcţionare şi administrative ale instituţiilor şi asociaţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul vizat de programul de învăţare continuă;
  8. h) alte iniţiative care au ca scop promovarea obiectivelor programului de învăţare continuă (măsuri adiacente).

Se poate acorda sprijin comunitar pentru vizite pregătitoare, cu privire la oricare dintre acţiunile enumerate mai sus.

Comisia Europeană poate organiza seminarii, colocvii sau întruniri care ar putea facilita punerea în aplicare a programului de învăţare continuă şi poate desfăşura acţiuni corespunzătoare de informare, publicare şi difuzare, precum şi acţiuni de creştere a gradului de conştientizare a programului, precum şi monitorizarea şi evaluarea programului.

Acţiunile menţionate pot fi puse în aplicare prin intermediul unor cereri de propuneri, cereri de oferte sau direct de către Comisie.      

 

  1. Formarea profesională a judecătorilor, procurorilor şi personalului din justiţie

În politica europeană privind învăţarea continuă se integrează şi formarea profesională judiciară. Judecătorii şi procurorii din statele membre ale Uniunii Europene, se apreciază în Rezoluţia Consiliului nr. 2008/C 299/01 privind formarea profesională a judecătorilor, a procurorilor şi a personalului din justiţie în cadrul Uniunii Europene[2], joacă un rol crucial în garantarea respectării dreptului Uniunii Europene. Cooperarea judecătorilor naţionali cu Curtea Europeană de Justiţie în obţinerea unei hotărâri preliminare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este de primă importanţă în asigurarea coerenţei sistemului juridic european.

          Programul de la Haga din 2004[3], printre măsurile considerate necesare creşterii încrederii între sistemele judiciare ale statelor membre chemate să aplice corect principiul recunoaşterii reciproce în executarea hotărârilor în domeniile civil şi penal, pronunţate într-un alt stat membru , a prevăzut şi includerea sistematică în formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor , a unei componente referitoare la Uniunea Europeană.

          Comisia Europeană, executivul Uniunii Europene, în comunicarea sa din 29 iunie 2006[4] privind formarea profesională judiciară în Uniunea Europeană, a subliniat că este necesară dezvoltarea formării profesionale judiciare pentru a se asigura crearea spaţiului de libertate, securitate şi justiţie. Pentru aceasta juriştii trebuie să se familiarizeze cu instrumentele juridice ale Uniunii Europene, dar şi să realizeze înţelegerea reciprocă a sistemelor juridice ale statelor membre. De asemenea, trebuie să se extindă învăţarea limbilor străine. În acest sens statelor membre le revine misiunea de a integra pe deplin dimensiunea europeană în activităţile lor naţionale. În comunicare s-a evidenţiat şi că este necesară elaborarea unui tip de formare profesională mai integrat, conceput şi pus în aplicare la nivel european.

          Recunoaşterea reciprocă a hotărârilor se bazează, mai ales, pe certitudinea că toţi judecătorii, procurorii şi personalul din justiţie beneficiază de o formare profesională judiciară corespunzătoare.

          Formarea profesională judiciară corespunzătoare presupune:

  1. ca toţi judecătorii, procurorii şi personalul din justiţie să beneficieze de o cunoaştere suficientă a instrumentelor de cooperare europeană;
  2. să valorifice la maxim dreptul primar şi derivat al Uniunii Europene;
  3. să acopere toate aspectele care au legătură cu dezvoltarea pieţei interne şi a spaţiului de libertate, securitate şi justiţie;
  4. să contribuie la cunoaşterea corespunzătoare a dreptului şi a sistemelor juridice ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene;
  5. să promoveze cursuri pertinente de drept comparat.

În anul 2000 a fost înfiinţată Reţeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN). În această reţea au fost cuprinse instituţiile statelor membre responsabile de formarea judecătorilor şi procurorilor.

În urma intrării în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană, câteva organisme europene, precum Academia de Drept European (Europäische Rechtsakademie) (ERA) și Centrul european pentru judecători și avocați din cadrul Institutului European de Administrație Publică (EIPA), au organizat cursuri de formare destinate profesiunilor din domeniul justiției și personalului din justiție, care se axează în principal pe dreptul european primar și derivat.

Reţeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN), înființată în octombrie 2000, este o asociație care cuprinde instituțiile statelor membre responsabile de formarea judecătorilor și a procurorilor, are ca obiectiv promovarea și organizarea programelor de formare pentru judecătorii și procurorii statelor membre și pentru formatorii acestora, organizează executarea activităților din catalogul de oportunități de formare transfrontalieră şi este responsabilă de punerea în aplicare a unui program de schimb pentru autoritățile judiciare.

Importanţa EJTN a fost subliniată de Parlamentul European în rezoluția sa din 24 septembrie 2002[5], prin care a cerut şi sprijinirea ei de către Uniune.

Organismelor naționale de formare profesională a personalului din justiție le revine privilegiul difuzării cunoştințelor teoretice și practice, precum și a culturii judiciare europene comune în contextul diversităţii sistemelor juridice și judiciare ale statelor membre.

În vederea promovării unei încrederi reciproce veritabile între actorii judiciari ai statelor membre, este importante adoptarea unei definiții a formării profesionale cât mai largă posibil, care să aibă drept obiectiv instituirea unei culturi judiciare comune. Cultura judiciară europeană pe baza valorilor şi tradiţiilor comune, ar trebui, între altele, să promoveze capacitatea judecătorilor, a procurorilor și a personalului din justiție de a manifesta deschidere față de cultura și tradițiile juridice ale altor state membre și de a aborda chestiuni pertinente de deontologie.

Parlamentul European, în rezoluția sa din 9 iulie 2008 privind rolul

judecătorului național în sistemul judiciar al Uniunii Europene[6], a subliniat cunoașterea insuficientă a dreptului european de către judecători și procurori din cauza numărului redus al celor care au urmat formări profesionale adecvate în acest domeniu. Din rapoartele de evaluare reciproce a reieșit că judecătorii, procurorii și personalul din justiție din statele membre ale Uniunii Europene nu cunosc întotdeauna suficient de bine dreptul european și nu apelează suficient de mult la organismele europene existente, cum ar fi Eurojust și rețelele judiciare europene, în special pentru facilitarea chestiunilor de procedură.

Se mai arată că, judecătorii, procurorii și personalul din justiție din statele membre nu sunt încă suficient de conștienți de interesul pe care îl poate avea o mai bună dezvoltare a unei culturi judiciare europene şi că sentimentul apartenenței și al contribuției la un spațiu judiciar comun trebuie consolidat în continuare.

Învățarea unei limbi oficiale a Uniunii Europene, alta decât limba maternă a persoanei vizate, reprezintă un factor foarte important pentru judecători, procurori și personalul din justiție, între altele în vederea permiterii și a facilitării contactelor directe între autoritățile judiciare ale diferitelor state membre și în vederea stimulării interesului și a deschiderii către cultura și tradițiile juridice din alte state membre. Învățarea limbilor străine, parte din multilingvismul promovat de Uniunea Europeană, poate de asemenea contribui la participarea judecătorilor, a procurorilor și a personalului din justiție la programe de schimb, precum și la activități de formare profesională desfășurate în alte state membre.

Şi membrii altor profesiuni juridice, precum avocații, trebuie să beneficieze de o formare profesională adecvată în domeniul dreptului european. Aceştia, însă, în majoritatea statelor membre își organizează singuri formările profesionale, dar acest fapt un trebuie să excludă posibilitatea ca autoritățile naționale și Uniunea Europeană să susțină, inclusiv financiar, formarea altor profesiuni juridice în domeniul dreptului european, cu condiția ca independența acestor profesii juridice să nu fie pusă în pericol.

Judecătorii și procurorii îndeplinesc sarcini distincte în statele membre, iar statele membre un pot fi obligate să organizeze cursuri comune de formare pentru judecători și procurori.

În organizarea de cursuri de formare profesională pentru judecători, procurori și personalul din justiție (precum asistenți, referenți și grefieri), de către statele membre ar trebui să adere la liniile directoare promovate de Uniune, fără a aduce atingere independenței judiciare sau diferitelor organizații judiciare din Uniunea Europeană şi să promoveze următoarele obiective generale:

(a) de a contribui la dezvoltarea unei culturi judiciare europene veritabile, bazate pe diversitatea sistemelor juridice și judiciare ale statelor membre și pe unitatea asigurată de dreptul european;

(b) de a îmbunătăți cunoașterea dreptului primar și derivat al Uniunii Europene de către judecători, procurori și personalul din justiție, inclusiv favorizarea cunoașterii procedurilor aplicate în cadrul Curții Europene de Justiție, în special procedura de obținere a unei hotărâri preliminare privind validitatea și/sau interpretarea unor dispoziții ale dreptului european;

(c) de a promova, printr-o formare profesională corespunzătoare, aplicarea dreptului european de către judecători, procurori și personalul din justiție, care să respecte pe deplin drepturile fundamentale și principiile recunoscute la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și reflectate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

(d) să favorizeze cunoașterea sistemelor juridice și a dreptului celorlalte state membre, în special prin promovarea unor cursuri pertinente de drept comparat;

(e) să îmbunătățească competențele lingvistice ale judecătorilor, ale procurorilor și ale personalului din justiție de pe întregul teritoriu al Uniunii Europene;

(f) să favorizeze o abordare colectivă a problematicilor comune judecătorilor, procurorilor și personalului din justiţie;

(g) să promoveze reflecția comună asupra dezvoltării spațiului de libertate, securitate și justiție și a implicațiilor acestuia pentru buna funcționare a justiției.

Fiecare stat membru ar trebui să întreprindă toate măsurile posibile pentru a se asigura că organismele sale naționale responsabile de formarea profesională a judecătorilor, a procurorilor și a personalului din justiție.

(a) diseminează informații privind sistemele juridice și dreptul celorlalte state membre ale Uniunii Europene, de exemplu prin introducerea cursurilor privind dreptul comparat;

(b) intensifică gradul de deschidere a cursurilor naționale de formare profesională către judecătorii, procurorii și personalul din justiție din alte state membre;

(c) dezvoltă și stimulează schimburile directe între judecătorii, procurorii și personalul din justiție din diferitele state membre, inclusiv prin asumarea unui rol activ în cadrul Programului de schimb al autorităților judiciare[7], prin promovarea proiectelor de „înfrățire” (twinnings) și prin orice alte mijloace corespunzătoare;

(d) dezvoltă în mod efectiv, prin toate mijloacele corespunzătoare,

Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) și participă în mod activ la activitățile acesteia.

În vederea realizării obiectivelor generale prezentate mai sus, statele membre ar trebui să încurajeze și, după caz, să dezvolte noi acțiuni concrete care să urmărească:

  1. evidențierea dimensiunii europene a funcțiilor din domeniul

justiției, în special prin:

(a) integrarea formării profesionale privind dreptul european în cadrul programului național de formare profesională inițială și al programei de formare profesională continuă;

(b) extinderea programului de schimb al personalului din justiție;

(c) promovarea, în rândul judecătorilor, al procurorilor și al personalului din justiție, a cunoașterii a cel puțin unei alte limbi oficiale a Uniunii Europene, în special prin programe de formare profesională, și favorizarea unei astfel de cunoașteri după caz, ținându-se seama de specificul sistemului juridic și judiciar al statului membru în cauză,de exemplu în situația recrutării judecătorilor, procurorilor și membrilor personalului din justiție și în situațiile de evaluare;

(d) favorizarea cunoașterii sistemelor juridice și a dreptului altor state membre;

(e) sprijinirea învățării instrumentelor europene din domeniul justiției electronice;

(f) utilizarea tehnicilor moderne și încurajarea învățării electronice;

  1. adoptarea unor programe europene de formare profesională, al căror conținut ar trebui stabilit de EJTN și a căror punere în aplicare ar trebui asigurată de EJTN și/sau de membrii acesteia, precum:

(a) unul sau mai multe module comune;

(b) un program comun de formare profesională destinat categoriilor specifice ale profesioniștilor în cauză, precum personalul din justiție care ocupă posturi de rang înalt, judecătorii sau procurorii specializați și formatorii;

(c) un program comun de formare profesională de scurtă durată care să reunească judecători, procurori și membri ai personalului din justiție din diferite state membre („cursuri europene”), a cărui organizare ar trebui atribuită inițial organismelor naționale de formare profesională.

 

  1. Învăţarea continuă prin programele de masterat erasmus mundus

 

Comunitatea va selecționa programe de masterat de calitate academică de prim ordin care, în scopul programului, vor fi denumite „programe de masterat Erasmus Mundus”.

În sensul programului, programele de masterat Erasmus Mundus respectă următoarele orientări generale și criterii de selecție:

(a) implică instituții de învățământ superior din cel puțin trei state europene;

(b) pot implica instituții de învățământ superior sau alți parteneri relevanți, cum ar fi institutele de cercetare, din țări terțe;

(c) aplică un program de studiu care prevede o perioadă de studii în cel puțin două dintre instituțiile de învățământ superior participante în temeiul literei (a);

(d) unde este cazul, încurajează stagiile ca parte a programelor de studii;

(e) dispun de mecanisme integrate pentru recunoașterea perioadelor de studiu efectuate în instituțiile partenere, bazate pe sau compatibile cu sistemul european de credite transferabile;

(f) se încheie cu acordarea, de către instituțiile participante, a diplomelor comune și/sau duble sau multiple, recunoscute sau acreditate de statele europene; Sunt promovate programele care se încheie cu acordarea de diplome comune;

(g) stabilesc proceduri stricte de autoevaluare și acceptă să fie evaluate de către experți externi (din țări europene sau din țări terțe) în vederea asigurării în mod constant a unui nivel calitativ ridicat al programelor de masterat;

(h) rezervă un număr minim de locuri studenților din țări europene și din țări terțe care au obținut un ajutor financiar în cadrul programului și îi găzduiesc;

(i) stabilesc condiții transparente comune de admitere care iau în considerare, între altele, chestiuni legate de echitatea și egalitatea între femei și bărbați și facilitează accesul acestora în conformitate cu principiile egalității de șanse și nediscriminării;

(j) au deplină libertate de a percepe sau nu taxe de înscriere, în conformitate cu legislația lor națională și cu acordul încheiat între instituțiile asociate menționate la literele (a) și (b);

(k) acceptă să respecte regulile care se aplică procedurii de selecție a beneficiarilor (studenți și cadre universitare);

(l) creează structurile corespunzătoare pentru a facilita accesul și primirea studenților din Europa și din țări terțe (servicii de informare, locuință, ajutor în materie de vize etc.). Comisia informează în mod periodic delegațiile sale din țările terțe implicate cu privire la toate dispozițiile actualizate referitoare la program;

(m) fără a aduce atingere limbii de predare, prevăd practicarea a cel puțin două limbi europene vorbite în átatele membre în care se află instituțiile care participă la programul de masterat Erasmus Mundus și, dacă este cazul, propun cursuri și asistență de pregătire lingvistică pentru studenți, în special prin cursuri organizate de instituțiile respective.

Programele de masterat Erasmus Mundos au fost selecționate pe o perioadă de cinci ani, cu aplicarea unei proceduri de reînnoire anuală bazate pe un raport asupra progreselor înregistrate.

 

  1. Învăţarea continuă prin programele de doctorat erasmus mundus

 

În sensul programului, programele de doctorat Erasmus Mundus respectă orientările generale și criteriile de selecție de mai jos:

(a) implică instituții de învățământ superior din cel puțin trei state europene și, după caz, alți parteneri relevanți pentru a asigura inovarea și șansele de angajare;

(b) pot implica instituții de învățământ superior sau alți parteneri relevanți, cum ar fi institutele de cercetare, din țări terțe;

(c) pun în aplicare un program de doctorat care prevede o perioadă de studii și de cercetare în cel puțin două dintre instituțiile de învățământ superior participante prevăzute la litera (a);

(d) încurajează stagiile ca parte a programelor de doctorat, precum și parteneriatele între actori universitari și economici;

(e) dispun de mecanisme integrate pentru recunoașterea perioadelor de studiu și de cercetare efectuate în instituțiile partenere;

(f) se încheie cu acordarea, de către instituțiile participante, a diplomelor comune și/sau duble sau multiple, recunoscute sau acreditate de statele europene. Sunt promovate programele care se încheie cu acordarea de diplome comune;

(g) stabilesc proceduri stricte de autoevaluare și acceptă să fie evaluate de experți externi (care provin din țări europene sau terțe, dar care lucrează în țări europene) în vederea asigurării în mod constant a unui nivel calitativ ridicat al programelor de doctorat;

(h) rezervă un număr minim de locuri candidaților la doctorat din țări europene și din țări terțe care au obținut un ajutor financiar în cadrul programului și îi găzduiesc;

(i) stabilesc condiții transparente comune de admitere care iau în considerare, între altele, chestiuni legate de echitatea și egalitatea între femei și bărbați și facilitează accesul în conformitate cu principiul egalității de șanse și nediscriminării;

(j) au deplină libertate de a percepe sau nu taxe de înscriere, în conformitate cu legislația lor națională și cu acordul încheiat între instituțiile asociate menționate la literele (a) și (b);

(k) acceptă să respecte regulile care se aplică procedurii de selecție a candidaților la doctorat;

(l) creează structurile corespunzătoare pentru a facilita accesul și primirea candidaților la doctorat din țări europene și din țări terțe (servicii de informare, locuință, ajutor în materie de vize etc.);

(m) pot propune folosirea, ca alternativă la burse, a contractelor de muncă pentru candidații la doctorat, dacă acest lucru este permis de legislația națională;

(n) fără a aduce atingere limbii de predare, prevăd practicarea a cel puțin două limbi europene vorbite în átatele membre în care se află instituțiile care participă la programul de doctorat Erasmus Mundus și, dacă este cazul, propun cursuri și asistență de pregătire lingvistică pentru studenți, în special prin cursuri organizate de instituțiile respective.

 

 

BIBLIOGRAFIE

  1. Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. 163/09.07.2002
  2. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 299 din 22.11.2008
  3. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 53 din 03.03.2005
  4. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 273 E, 14.11.2003
  5. Regulamentul (CE) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002
  6. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 248, 16.9.2002
  7. Editia specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, www.eur-lex.europa.eu
  8. Radu Stancu, Norma juridică, ed. Tempus, 2002
  9. Marin Voicu, Drept comunitar, Teorie şi jurisprudenţă, Editura Exponto, Constanţa, 2002
  10. Augustin Fuerea, Drept instituţional comunitar european, ed.a III-a
    Ed. Actami, Bucureşti, 1997 şi ed. a V-a, 2000
  11. Augustin Fuerea, Drept comunitar european, Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003
  12. Iordan Gheorghe Bărbulescu, UE – de la naţional la federal, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005
  13. Octavian Manolache, Drept comunitar, ed. a IV-a , Ed. All Beck, Bucureşti
  14. Adrian Năstase, Europa quo vadis? – spre o Europă unită, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003
  15. Marius Profiroiu, Irina Popescu, Politici europene, Ed.Economică, Bucureşti, 2003
  16. Andrei Popescu, Alina Dinu, Organizaţii europene şi euroatlantice, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004
  17. Carmen Adriana Gheorghe, Drept bancar comunitar, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008
  18. Daniela Popa, Integrarea României şi Uniunea Europeană: o opţiune ireversibilă, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2006
  19. Ionel Olteanu, Dreptul european al drepturilor omului, vol. I, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004
  20. Tudorel Stefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006
  21. Dacian Cosmin Dragoş, Uniunea Europeană, C.H.Beck, Bucureşti, 2007
  22. Marin Dumitru, colectiv, Preţuri şi concurenţă, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002
  23. Irina Moroianu Zlătescu, Ion Stoca, Drepturile omului în pragul mileniului al III-lea, Carta Socială Europeană, IRDO, 1997
  24. Eugen Ghiorghiţă, Industrializarea şi comerţul exterior în România interbelică, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002
  25. Eugen Ghiorghiţă, Liberul schimb şi protecţionismul. Începuturile industrializării României 1886-1914, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002
  26. Revista Eurodreptul nr.1 si 2/2006, Revista de studii şi cercetări juridice
  27. Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice, Integrarea europeană şi dreptul românesc, Ed.Dacoromană, Bucureşti, 2006
  28. Revista română de drept comunitar
  29. Ministerul Afacerilor Externe, Repere fundamentale ale jurisprudenţei Curţii de Justiţie a comunităţilor europene, Bucureşti, 2005
  30. Ministerul Afacerilor Externe, Repere ale jurisprudenţei recente a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (2003-2004), Bucureşti, 2005Guy Isaac, Marc Blanquet, Droit général de l’Union européenne, 9-me Edition, Sirey Universite
  31. Edmond Jouve, Le Generale de Gaulle et la Construction l’Europe (1940-1966), vol.I et II, Universite de Paris, Faculte de Droit et des Sciences Economiques, Librairie générale de droit et de Jurisprudence, R.Pichon et Durand – Auzias, Paris, 1967
  32. Philippe Jestaz, Le sources du droit, Dalloz, 2005 Francis Lefebvre, Commonaute Européenne, 2002-2003
  33. Christian Gavalda, Gilbert Parleani, Droit des affaires de l’Union européenne, 4e edition, Groupe Lexis Nexis, 2002
  34. Sandrine Gelin, Jean-François Guedon, QCM, Europe et Union européenne, Edition d’Organisation, 2004
  35. Steven P.Mc Giffen, Uniunea Europeană, Ghid critic, Ediţie nouă,
    Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti
  36. Server UE                                                     http://europa.eu.int
  37. Comisia Europeană                         http://europa.eu.int/comm/index fr.htm
  38. Consiliul European                           http://ue.eu.int/fr/summ/htm
  39. Consiliul Uniunii                             http://ue.eu.int/info/index.htm
  40. Parlamentul European                     http://www.europarl.eu.int.
  41. Curtea de Justiţie                             http://curia.eu.int
  42. Tratatele institutive;
  43. Constituţia Uniunii Europene;
  44. Manualul Consiliului Europei, Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, 2003;

Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, RA Monitorul Oficial, 2005

[1] Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. 163/09.07.2002

[2] Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 299 din 22.11.2008

[3] Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 53 din 03.03.2005

[4] 356 final

[5] J.O. C 273 E, 14.11.2003, p. 99

[6] Încă nepublicată în Jurnalul Oficial

[7] Programul de schimb al autorităților judiciare se întemeiază pe articolul 49 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, 16.9.2002, p. 1)

Comments Off on Învăţarea pe tot parcursul vieţii în Uniunea Europeană. Programul de învăţare continuăConf. univ. dr. Radu Stancu

Filed under Articole drept

Comments are closed.