Aspecte teoretice şi practice privind libera circulaţie a mãrfurilor în spaţiul Uniunii Europene Lect. univ. dr. Viziteu Mădălina

Realizarea pieţei unice a fost principalul obiectiv al Tratatului de la Roma. Acest obiectiv presupunea o mai mare liberalizare a schimburilor de bunuri şi servicii. Încheierea perioadei de tranziţie a fost fixată la 1 ianuarie 1970; dar, până la acest moment nu s-au putut realiza decât eliminarea taxelor vamale (1 iulie 1968), libera circulaţie a lucrătorilor şi armonizarea unor taxe, între care şi introducerea generală a TVA-ului în anul 1970.

La mijlocul anilor ’80 nu se realizase o reducere a restricţiilor cantitative. Libertatea circulaţiei bunurilor era afectată de practici anticoncurenţiale ale autorităţilor naţionale cum sunt: drepturi exclusive de producţie sau de servicii, subvenţii.

Piaţa unică s-a realizat abia în 1992 ca urmare a celor stabilite prin Cartea Albă a Comisiei Europene, din 1985, care a fost incorporată în tratate prin Actul Unic European (1986). Aceasta conţinea 300 de măsuri legislative (termenul limită de finalizare fiind 31.12.1992), grupate pe trei obiective principale:

– eliminarea frontierelor politice;

– eliminarea frontierelor tehnice;

– eliminarea frontierelor datorate de sistemele de taxe.

În ce priveşte libera circulaţie a mărfurilor, temeiul legal îl constituie art. 7 din Tratatul de la Roma care a definit piaţa internă a Comunităţilor ca „o zonă fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului”.

Această dispoziţie este reluată în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, la art. 16(2).

Libera circulaţie a mărfurilor se aplică tuturor produselor originare din statele membre şi tuturor produselor din terţe ţări cu drept de liberă circulaţie în spaţiul comunitar.

Potrivit art. 29 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, se consideră că se află în liberă circulaţie într-un stat membru mărfurile provenind din statele terţe din care au fost importate cu îndeplinirea formalităţilor şi încasarea taxelor de import, respectiv, taxe vamale şi taxe cu efect echivalent exigibile şi care nu au beneficiat de o restituire totală sau parţială a acestor taxe şi impuneri.

Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv taxele vamale cu caracter fiscal, precum şi restricţiile cantitative la import sau export şi orice măsuri cu efect echivalent.

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, la art. 28 prevede că „Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţări terţe.”

Libera circulaţie a mărfurilor se aplică:

  • produselor originare din statele membre;
  • produselor care provin din ţări terţe care se află în liberă circulaţie în statele membre.

Produsele din ţări terţe sunt considerate a fi în liberă circulaţie în statele membre, dacă pentru acestea:

  • au fost îndeplinite formalităţile de import;
  • au fost percepute în statul membru taxele vamale şi taxele cu efect echivalent, exigibile;
  • nu au beneficiat de o restituire totală sau parţială a acestor taxe şi impuneri.

Comisia Europeană, în executarea atribuţiilor de asigurare a liberei circulaţii a mărfurilor are în vedere:

  • necesitatea promovării schimburilor comerciale în interiorul Uniunii, precum şi cu statele terţe;
  • evoluţia condiţiilor de concurenţă în scopul creşterii competitivităţii întreprinderilor;
  • satisfacerea necesităţilor de materii prime şi semifinite ale Uniunii fără denaturarea condiţiilor de concurenţă la produsele finite;
  • evitarea perturbărilor vieţii economice, dezvoltarea raţională a producţiei şi creşterea consumului în Uniune.

Între statele membre sunt interzise:

  • restricţiile cantitative şi orice măsuri cu caracter echivalent la import;
  • restricţii cantitative şi orice măsuri cu efect echivalent la export.

Curtea a trebuit sã se pronunţe cu privire la interzicerea importării şi comercializării în RFG a unei băuturi originare din Franţa (Cassis de Dijon), pe motivul că legislaţia germană prevede o concentraţie minimă de alcool, pe care băutura respectivă nu o avea.[1]

Soluţia şi principiile degajate de CJCE în aceastã problemã au fost:

  1. În domeniile în care nu există o reglementare unitară la nivel comunitar, fiecare stat membru poate impune pe teritoriul său propriile prevederi privind producţia şi comercializarea alcoolului şi băuturilor spirtoase, dar acestea nu trebuie să constituie restricţii cantitative la import sau măsuri cu efect echivalent acestora.
  2. Obstacolele aduse liberei circulaţii a mărfurilor prin disparităţile legislaţiilor naţionale sunt acceptate în măsura în care sunt justificate de interese imperative, cum ar fi mai ales: eficacitatea controalelor fiscale, protecţia sănătăţii publice, loialitatea tranzacţiilor comerciale şi protecţia consumatorilor.
  3. În speţă, Curtea a decis că este vorba de o măsură cu efect echivalent restricţiilor cantitative la importul de mărfuri, care nu se justifică printr-o exigenţă imperativă.

Sunt exceptate restricţiile şi măsurile cu efect echivalent la import, export şi tranzit, justificate de:

  • motive de morală publică, de ordine publică şi de siguranţă publică;
  • protecţia sănătăţii şi vieţii persoanelor;
  • protecţia sănătăţii şi vieţii animalelor;
  • conservarea plantelor;
  • protejarea unor bunuri de patrimoniu naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică;
  • protecţia proprietăţii industriale şi comerciale.

Statele membre trebuie să-şi adapteze monopolurile naţionale şi cu caracter comercial pentru excluderea oricărei discriminări între resortisanţii statelor membre în privinţa condiţiilor de aprovizionare şi comercializare. Aceste măsuri trebuie luate şi cu privire la orice organism prin care un stat membru, de jure sau de facto, direct sau indirect, controlează, conduc sau influenţează în mod semnificativ importurile sau exporturile dintre state membre, precum şi faţă de monopolurile de stat concesionate.

Regulile concurenţiale se aplică şi produselor agricole cu unele excepţii, după cum urmează:

  • produsele neexceptate sunt stabilite prin lista anexă la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
  • se aplică numai în măsura stabilită de Parlamentul European şi de Consiliu;
  • măsurile privind stabilirea preţurilor, a taxelor, a ajutoarelor şi a contingentelor, precum şi stabilirea şi repartizarea posibilităţilor de pescuit, se adoptă de Consiliu la propunerea Comisiei;
  • dacă într-un stat membru, un produs face obiectul unei organizări naţionale a pieţei sau al oricărei reglementări interne cu efect echivalent care afectează concurenţial o producţie similară dintr-un alt stat membru, statele membre aplică la import o taxă compensatorie acestui produs provenit din respectivul stat membru, cu excepţia cazului în care acest stat membru aplică o taxă compensatorie la export.

În domeniile în care nu există o reglementare unitară la nivel comunitar, fiecare stat membru poate impune pe teritoriul său propriile prevederi privind producţia şi comercializarea mărfurilor, dar acestea nu trebuie să constituie restricţii cantitative la import sau măsuri cu efect echivalent acestora.

Obstacolele aduse liberei circulaţii a mărfurilor prin disparităţile legislaţiilor naţionale sunt acceptate în măsura în care sunt justificate de interese imperative cum ar fi mai ales eficacitatea controalelor fiscale, protecţia sănătăţii publice, loialitatea tranzacţiilor comerciale şi protecţia consumatorilor.

În lipsa unor reglementări unitare la nivelul Uniunii, un stat membru trebuie să accepte pe teritoriul său produsele care sunt conforme cu legislaţia statului membru de origine.

Art. 307 (1) TCE prevede că dispoziţiile acestui tratat nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor rezultate din convenţii încheiate înainte de 1958, iar pentru statele care au aderat după 1958, înaintea aderării, între unul sau mai multe state membre, şi unul sau mai multe state membre, de cealaltă parte.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că dispoziţiile Regulamentului nr. 2081/92 privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine nu se opun aplicării unui tratat bilateral care protejează o indicaţie geografică simplă şi indirectă (nu există legătură directă între o calitate a produsului şi originea sa geografică, ci are doar rolul să informeze consumatorul că produsul provine dintr-o anumită regiune sau dintr-un anumit stat).

In cazul braseriei Budweiser Budvar, cu sediul în localitatea cehă Budweis, produce şi exportă în Austria bere cu marca „ Budweiser Budvar”. Societatea Ammersin, cu sediul în Austria comercializa berea cu marca „American Bud”, produsă de o societate cu sediul în St. Louis, SUA. Între Austria şi fosta Republică Cehoslovacia s-a încheiat în 1976 un tratat de protejare a indicaţiilor geografice de origine pentru produsele alimentare regionale ale celor două părţi. În anexa care enumeră indicaţiile geografice a căror protecţie este asigurată de părţi este menţionată şi marca „Bud”.[2]

Având ca bază legală acest tratat, braseria Budweiser Budvar a solicitat instanţei austriece interzicerea comercializării pe acest teritoriu de către societatea Ammersin a berii cu macra „American Bud”. Judecătorul austriac a introdus un recurs prejudicial în faţa instanţei de la Luxemburg, pentru a stabili în ce măsură sunt conforme legislaţiei comunitare şi pot fi aplicate în speţă dispoziţiile unui tratat bilateral, care acordă protecţie unei indicaţii geografice chiar dacă nu există pericolul inducerii în eroare a consumatorilor), recurs prealabil, 18 noiembrie 2003, curtea a trebuit sã se pronunţe în sensul cã dispoziţiile Regulamentului 2081/92 nu se opun aplicării unui tratat bilateral care protejează o indicaţie geografică simplă şi indirectă (nu există legătură directă între o calitate a produsului şi originea sa geografică, ci are doar rolul să informeze consumatorul că produsul provine dintr-o anumită regiune sau dintr-un anumit stat).

În schimb, dispoziţiile tratatului amintit pot constitui un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor care sunt legal comercializate pe teritoriul unui stat membru, contravenind astfel articolului 28 TCE care interzice orice restricţii la importul mărfurilor.

După ce stabileşte aplicarea de principiu a articolului 28 în speţă, Curtea verifică în ce măsură o asemenea restricţie la import poate fi justificată de excepţiile prevăzute la articolul 30 TCE. Instanţa constată că aplicarea dispoziţiilor tratatului bilateral în speţă are ca obiectiv asigurarea unei concurenţe loiale, înscriindu-se în „protecţia proprietăţii industriale şi comerciale” din cadrul articolului 30 TCE.

Prin urmare, dacă judecătorul naţional stabileşte, în urma cercetărilor efectuate, că denumirea „Bud” desemnează o regiune de pe teritoriul Cehiei, iar această denumire trebuie protejată în conformitate cu regimul proprietăţii industriale şi comerciale, dreptul comunitar nu se opune extinderii protecţiei denumirii respective pe teritoriul Austriei, în conformitate cu prevederile tratatului bilateral încheiat între cele două state.

În ceea ce priveşte tratatul bilateral invocat de Cehia, poziţia Curţii merge în sensul recunoaşterii opozabilităţii drepturilor şi obligaţiilor rezultând din acest act, fiind vorba de un tratat încheiat de un stat membru (Austria) înainte de aderarea la Uniune, aplicându-se deci dispoziţiile art. 307 al. 1 TCE (în prealabil trebuie însă stabilit de judecătorul naţional dacă tratatul este încă în vigoare în urma schimbărilor intervenite în situaţia juridică a unei părţi – respectiv dezmembrarea Cehoslovaciei, parte originară la tratat şi succesiunea Republicii Cehe la acordurile internaţionale încheiate de fostul stat).

În acest context, Curtea reaminteşte că, potrivit art. 307 TCE, chiar dacă obligaţiile rezultând din tratatul încheiat de un stat membru înainte de aderarea la Uniunea Europeană ar fi incompatibile cu legislaţia comunitară, până la eliminarea incompatibilităţilor, judecătorul naţional poate să aplice dispoziţiile tratatului bilateral.

Astfel de tratate, prin prevederile lor pot constitui un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor, contravenind liberei circulaţii a mărfurilor asigurată prin interzicerea restricţiilor cantitative la import şi export şi a măsurilor cu efect echivalent (art. 28 TCE). Judecătorul naţional trebuie să decidă dacă tratatul mai este în vigoare în urma schimbărilor intervenite în situaţia unor părţi.

În cauza C–110/05, Comisia Comunităţilor Europene – Republica Austria, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că s-a produs încălcarea art. 28 şi 30 din TCE, deoarece reglementarea naţională condiţionează înmatricularea vehiculelor de ocazie, importate şi înmatriculate anterior în alte state membre de îndeplinirea anumitor cerinţe tehnice, în condiţiile în care vehiculele de ocazie care sunt deja pe piaţa naţională a Austriei şi au aceleaşi caracteristici nu sunt supuse unor asemenea cerinţe cu ocazia unei noi înmatriculări.

În Italia, decretul legislativ nr. 285 din 30 aprilie 1992, care constituie codul rutier italian, prevede că numai automobilele, troleibuzele şi tractoarele automobile pot să tracteze remorcă. În urma unei plângeri a unui particular la Comisie, aceasta în urma unei anchete neoficiale, a adresat Italiei o scrisoare de punere în întârziere, în care susţinea că interdicţia impusă motocicletelor de a tracta o remorcă constituie o încălcare a obligaţiilor care reies din art. 28 CE. Comisia a propus, printre altele să se aplice cele două categorii de dispoziţii care reglementează utilizarea unui produs:

  • cele care subordonează utilizarea unui produs respectării anumitor condiţii proprii acestuia sau care limitează această utilizare în spaţiu sau în timp;
  • cele care prevăd interdicţiile absolute sau aproape absolute de utilizare a produsului respectiv.

Italia a susţinut că o normă privind domeniul de utilizare, intră în domeniul art. 28 TCE dacă aceasta interzice toate utilizările unui produs sau utilizarea unică a acestuia în cazul produselor de unică folosinţă. În schimb, dacă există o marjă de apreciere cu privire la posibilităţile de utilizare a acestui produs situaţia nu ar mai intra în domeniul de aplicare a art. 28 TCE.

În soluţia pronunţată, Curtea reaminteşte că potrivit unei jurisprudenţe constante, orice reglementare comercială a statelor membre, susceptibilă să constituie, în mod direct sau indirect, efectiv sau potenţial, un obstacol în calea comerţului intracomunitar trebuie considerată ca o măsură cu efect echivalent unor restricţii cantitative în sensul articolului 28 CE (a se vedea în special Hotărârea Dassonville, pct. 5). Din jurisprudenţa constantă a Curţii, rezultă că art. 28 din CE reflectă obligaţia de respectare a principiilor nediscriminării şi recunoaşterii reciproce a produselor fabricate şi comercializate în mod legal în alte state membre, precum şi pe cea de asigurare a unui acces liber pe pieţele naţionale pentru produsele comunitare (a se vedea Hotărârea Sandoz din 14 iulie 1983, nr. 174/82, Hotărârea din 20 februarie 1979, Rewe-Zentral, cunoscut sub numele „Cassis de Dijon, nr. 120/78, precum şi Hotărârea Keck şi Mithauard). Astfel, reprezintă măsuri cu efect echivalent restricţiile cantitative, obstacole în calea liberei circulaţii a mărfurilor care rezultă în lipsa armonizării legislaţiilor naţionale, din aplicarea, în privinţa mărfurilor provenite din alte state membre unde sunt produse şi comercializate în mod legal, a unor norme privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească mărfurile respective, chiar dacă aceste norme sunt aplicabile fără deosebire tuturor produselor.

Comisia consideră măsuri cu efect echivalent restricţiile cantitative la import, în sensul art. 28 TCE, măsurile adoptate de un stat membru care au ca efect aplicarea unui tratament mai puţin favorabil, produselor provenind din alte state membre. De asemenea, face parte din aceeaşi noţiune orice altă măsură care împiedică accesul pe piaţa unui stat membru a produselor originare din alte state membre. Prin urmare, interdicţia prevăzută de art. 56 din Codul rutier constituie, potrivit Comisiei, un obstacol în sensul art. 28 TCE şi nu ar putea fi considerată compatibilă cu Tratatul CE decât dacă ar fi justificată în conformitate cu articolul 30 TCE sau printr-un motiv imperativ de interes general iar Italia nu a invocat nici o justificare, nici un motiv imperativ de interes general în timpul procedurii precontencioase. Dimpotrivă, Italia a admis existenţa interdicţiei respective şi a obstacolului în calea importurilor care rezultă din aceasta şi s-a angajat să o elimine.

Curtea a analizat interdicţia numai în privinţa remorcilor pentru motociclete nu şi în privinţa remorcilor destinate să fie tractate de automobile.

Curtea a apreciat că interdicţiile de utilizare a unui produs pe teritoriul unui stat membru are o influenţă considerabilă asupra comportamentului consumatorilor , comportament care afectează, la rândul său, accesul acestui produs pe piaţa statului membru respectiv. Articolul 56 din Codul rutier este un obstacol în cale existenţei unei cereri pe piaţa în cauză pentru astfel de remorci, împiedicând astfel importul, în condiţiile în care acestea sunt comercializate în mod legal în alte state membre decât Republica Italiană şi constituie o măsură cu efect echivalent restricţiilor cantitative la import interzisă de art. 28 CE, cu excepţia situaţiilor în care aceasta poate fi justificată în mod obiectiv de motivele de interes general enumerate la articolul 30 CE sau de cerinţe imperative.

Republica Italiană a susţinut că acest ansamblu compus dintr-o motocicletă şi o remorcă prezintă un pericol pentru siguranţa rutieră.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a decis că această interdicţie pentru motociclete de a tracta o remorcă concepută în mod special pentru acestea şi care este fabricată şi comercializată legal în alte state membre decât Republica Italiană, trebuie considerată ca fiind justificată de motive privind protecţia siguranţei rutiere şi a respins acţiunea Comisiei.

 

Interdicţiile sau restricţiile la import, la export sau de tranzit pot fi impuse atunci când sunt justificate de motive ţinând de.

  • morala publică;
  • ordinea publică, siguranţa publică (exemplu: arme, produse toxice, stupefiante);
  • protecţie a sănătăţii şi vieţii persoanelor şi animalelor;
  • conservarea plantelor (exemplu – organismele modificate genetic);
  • protejarea nor bunuri de patrimoniu;
  • protecţia proprietăţii industriale şi comerciale.

Restricţiile trebuie să îndeplinească două condiţii:

1) să se aplice în mod nediscriminatoriu produselor naţionale şi celor importate;

2) să fie proporţionale cu scopul urmărit.

Statele membre trebuie să accepte pe teritoriul lor produse care sunt conforme cu legislaţia statului membru de origine. Este interzisă impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naţionale similare, precum şi taxele de natură să protejeze alte produse.

In cazul De Danske Bilimportorer c. Skatteministeriet, Told-go Skattestyrelsen, 17 iunie 2003, Curtea constată că taxa daneză de înmatriculare prezintă un pronunţat caracter fiscal şi este perceput nu ca urmare a trecerii frontierei, ci cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul Danemarcei. Ea aparţine, deci, regimului general de redevenţe interne asupra mărfurilor. În consecinţă, problema trebuie analizată prin prisma art. 90 TCE. Acest articol interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naţionale similare, precum şi taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulaţie a mărfurilor între statele membre, în condiţii concurenţiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecţie, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. Acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurenţa dintre produsele naţionale şi produsele importate.[3]

Curtea reaminteşte că art. 90 TCE nu poate fi invocat împotriva impozitărilor interne asupra produselor importate în absenţa unei producţii naţionale similare sau concurente. Este interzisă în mod special cenzurarea caracterului excesiv al nivelului de taxare pe care statele membre le-ar putea stabili pentru anumite produse, în absenţa oricărui efect discriminatoriu sau protector. Având în vedere că în Danemarca nu există producţie naţională de maşini, CJCE a stabilit că taxa de înmatriculare daneză vizând autovehicule noi nu intră în sfera de aplicare a art. 90 TCE şi că, în orice caz, sumele comunicate nu conduc la concluzia că libera circulaţie a acestui tip de produse între Danemarca şi celelalte state membre este afectată din cauza taxei foarte mari.

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

 

  1. Editia specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, www.eur-lex.europa.eu
  2. Radu Stancu, Norma juridică, ed. Tempus, 2002
  3. Marin Voicu, Drept comunitar, Teorie şi jurisprudenţă, Editura Exponto, Constanţa, 2002
  4. Augustin Fuerea, Drept instituţional comunitar european,       ed.a III-a
    Ed. Actami, Bucureşti, 1997 şi ed. a V-a, 2000
  5. Augustin Fuerea, Drept comunitar european, Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003
  6. Iordan Gheorghe Bărbulescu, UE – de la naţional la federal, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005
  7. Octavian Manolache, Drept comunitar, ed. a IV-a , Ed. All Beck, Bucureşti
  8. Adrian Năstase, Europa quo vadis? – spre o Europă unită, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003
  9. Marius Profiroiu, Irina Popescu, Politici europene, Ed.Economică, Bucureşti, 2003
  10. Andrei Popescu, Alina Dinu, Organizaţii europene şi euroatlantice, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004
  11. Carmen Adriana Gheorghe, Drept bancar comunitar, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008
  12. Daniela Popa, Integrarea României şi Uniunea Europeană: o opţiune ireversibilă, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2006
  13. Ionel Olteanu, Dreptul european al drepturilor omului, vol. I, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004
  14. Tudorel Stefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006
  15. Dacian Cosmin Dragoş, Uniunea Europeană, C.H.Beck, Bucureşti, 2007
  16. Marin Dumitru, colectiv, Preţuri şi concurenţă, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002
  17. Irina Moroianu Zlătescu, Ion Stoca, Drepturile omului în pragul mileniului al III-lea, Carta Socială Europeană, IRDO, 1997
  18. Eugen Ghiorghiţă, Industrializarea şi comerţul exterior în România interbelică, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002
  19. Eugen Ghiorghiţă, Liberul schimb şi protecţionismul. Începuturile industrializării României 1886-1914, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002
  20. Revista Eurodreptul nr.1 si 2/2006, Revista de studii şi cercetări juridice
  21. Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice, Integrarea europeană şi dreptul românesc, Ed.Dacoromană, Bucureşti, 2006
  22. Revista română de drept comunitar
  23. Ministerul Afacerilor Externe, Repere fundamentale ale jurisprudenţei Curţii de Justiţie a comunităţilor europene, Bucureşti, 2005
  24. Ministerul Afacerilor Externe, Repere ale jurisprudenţei recente a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (2003-2004), Bucureşti, 2005Guy Isaac, Marc Blanquet, Droit général de l’Union européenne, 9-me Edition, Sirey Universite
  25. Edmond Jouve, Le Generale de Gaulle et la Construction l’Europe (1940-1966), vol.I et II, Universite de Paris, Faculte de Droit et des Sciences Economiques, Librairie générale de droit et de Jurisprudence, R.Pichon et Durand – Auzias, Paris, 1967
  26. Philippe Jestaz, Le sources du droit, Dalloz, 2005 Francis Lefebvre, Commonaute Européenne, 2002-2003
  27. Christian Gavalda, Gilbert Parleani, Droit des affaires de l’Union européenne, 4e edition, Groupe Lexis Nexis, 2002
  28. Sandrine Gelin, Jean-François Guedon, QCM, Europe et Union européenne, Edition d’Organisation, 2004
  29. Steven P.Mc Giffen, Uniunea Europeană, Ghid critic, Ediţie nouă,
    Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti
  30. Server UE                                                   http://europa.eu.int
  31. Comisia Europeană                         http://europa.eu.int/comm/index fr.htm
  32. Consiliul European                           http://ue.eu.int/fr/summ/htm
  33. Consiliul Uniunii                             http://ue.eu.int/info/index.htm
  34. Parlamentul European                     http://www.europarl.eu.int.
  35. Curtea de Justiţie                             http://curia.eu.int
  36. Tratatele institutive;
  37. Constituţia Uniunii Europene;
  38. Manualul Consiliului Europei, Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, 2003;

Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, RA Monitorul Oficial, 2005

[1] Cazul: Rewe-Zentrale AG vs. Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Cassis de Dijon), nr. 120\78, 20 februarie 1979

[2] Cazul Budjovicky Budvar/Rudolf Ammersin GmbH, recurs prealabil, 18 noiembrie 2003

 

[3] Cazul: De Danske Bilimportorer c. Skatteministeriet, Told-go Skattestyrelsen, 17 iunie 2003

Comments Off on Aspecte teoretice şi practice privind libera circulaţie a mãrfurilor în spaţiul Uniunii Europene Lect. univ. dr. Viziteu Mădălina

Filed under Articole drept

Comments are closed.