Ajutorul de stat în reglementările UE şi practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Lect. univ. dr. Viziteu Mădălina

În dreptul Uniunii Europene, sediul materiei privind ajutorul de stat, îl constituie, în principal art. 107-109 (foste 87-89 TCE).

            În dreptul intern, reglementarea ajutorului de stat a avut ca determinare condiţionalitãţile convenite prin Acordul European instituind o Asociere între România, pe de o parte, aprobat prin Legea nr.20/1993 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1995 (M. Of. Nr.73/12.04.1993).

            Art. 69 şi 70 din Acordul arãtat mai sus, condiţionau integrarea economicã a României în Comunitate de armonizarea legislaţiei sale cu cea a Comunitãţii, în special în domeniile în care se extindea armonizarea, printre acestea aflându-se şi regulile de concurenţã.

            În acord s-a prevãzut cã, în perioada asocierii, ajutoarele publice din România vor fi evaluate în aceleaşi condiţii, cu cele aplicabile regiunilor Comunitãţii. Art. 64 alin.1 pct.1 din Acord prevedea cã sunt incompatibile cu buna sa funcţionare, ajutoarele publice acordate de România în mãsura în care puteau sã afecteze comerţul între România şi Comunitate sau sã distorsioneze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau producţiei de mãrfuri.

            Observãm cã aceastã condiţionalitate reia, de fapt, prevederile din Tratatul privind Uniunea Europeanã, în forma în vigoare la momentul semnãrii. Astfel art. 87 alin. (1) din Tratul consolidat privind Uniunea Europeanã dispune, dupã cum urmeazã:

            „Cu excepţia derogãrilor prevãzute de prezentul tratat sunt incompatibile cu piaţa comunã ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formã, care denatureazã sau ameninţã sã denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în mãsura în care acestea afecteazã schimburile comerciale dintre statele membre.”

            Prin urmare, Acordul stabilea pentru România douã obligaţii concrete:

  • sã-şi armonizeze legislaţia cu cea a Comuniãţii Economice Europene;
  • sã ia mãsuri legislative în privinţa ajutorului de stat.

Urmare a acestor condiţionalitãţi, România a adoptat Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat, lege care a fost modificatã şi completatã prin Ordonanţa de Urgenţã a Guvernului nr. 97/2004.

Dupã aderare, asupra acordãrii ajutoarelor de stat, competentã sã se pronunţe este Comisia Uniunii Europene.

Dupã adoptarea Tratatului de la Lisabona din 2007, tratatele intitutive au fost modificare, rezultând douã tratate: 1) Tratatul privind Uniunea Europeanã şi , 2) Tratul privind funcţionarea Uniunii Europene. Tratatul CECO (Comunitatea Economicã a Cãrbunelui şi Oţelului), care a intrat în vigoare în 1953 şi avea o valabilitate pentru 50 de ani, şi-a încetat aplicabilitatea la sfârşitul anului 2002.

Textul art. 87 alin.1 din Tratat, cu o micã excepţie, în sensul cã în loc de piaţa comunã se vorbeşte de piaţa internã , a rãmas neschimbat, însã a fost renumerotat, devenind art.107 alin.1. Constatãm cã art. 87 se mãrgineşte sã instituie incompatibilitatea ajutoarelor de stat care distorsioneazã sau ameninţã sã le distorsioneze concurenţa, fãrã sã le defineascã, pentru care a fixat însã caracteristicile pentru identificarea lor.

Aceste elemente definitorii de identificare a ajutoarelor de stat sunt:

  1. sursa de provenienţã – respectiv, sã fie acordat de stat sau din resurse de stat;
  2. forma ajutorului nu este condiţionatã;
  3. consecinţele pe care trebuie sã le producã ajutorul de stat pentru a fi considerat incompatibil cu piaţa internã:
  • sã distorsioneze sau sã ameninţe concurenţa prin favorizarea participanţilor la piaţa internã sau a producţiei unor bunuri;
  • sã afecteze comerţul între statele membre.

În privinţa afectãrii, Curtea de Justiţie a Uniunii Euroepene a decis cã determinarea pieţei unui produs, examineazã dacã produsul în cauzã poate fi individualizat prin caracteristici proprii faţã de alte produse similare, astfel încât nu sunt substituibile şi nu se aflã în concurenţã cu acestea. Este necesarã, de asemenea, determinarea în fiecare caz în parte a pieţei geografice a produsului respectiv, ţinând cont de faptul cã pentru a cãdea sub incidenţa art. 82 TCE, concurenţa trebuie sã fie afectatã într-o parte substanţialã a pieţei comune.[1]

Pentru recunoaşterea ajutorului de stat, un element referenţial îl constituie Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene datã în cazul Enirisorse SpA/Ministerul Finanţelor, Italia din 27.11.2003.

Cazul: Enirisorse SpA/Ministerul Finanţelor, Italia, recurs prealabil, 27 noiembrie 2003

 

Situaţia de fapt

În 1967 au fost înfiinţate, în anumite porturi, de către Ministerul Marinei Mărfuri din Italia, instituţii publice (aziende dei mezzi meccanici e dei magazinni) însărcinate cu administrarea echipamentelor mecanice şi a spaţiilor de stocare ale statului destinate traficului de mărfuri.

Din 1974, în toate porturile Italiei este percepută o taxă pentru încărcarea şi descărcarea mărfurilor transportate pe mare, taxă vărsată la Trezoreria publică.

Cuantumul taxei este determinat pentru fiecare port prin decret al Preşedintelui, 2/3 din veniturile din aceste taxe fiind repartizate acelor instituţii, pentru îndeplinirea sarcinilor lor, şi o treime revine statului.

Societatea Enirisorse a efectuat, prin mijloace proprii, operaţii de încărcare şi descărcare a mărfurilor naţionale şi străine în portul Cagliari, fără a utiliza serviciile instituţiei Ministerului Marinei ce opera în acest port. Considerând că acea taxă, pe care ar trebui să o plătească şi în cazul în care nu beneficiază de serviciile instituţiei publice, reprezintă un ajutor de stat pentru acele instituţii, societatea Enirisorse a refuzat să o plătească.

În consecinţă, Curtea de Casaţie s-a adresat Curţii Europene de Justiţie, prin recurs prealabil pentru a afla dacă regimul italian este contrar dreptului comunitar.

 

Dreptul aplicabil:

Articolul 87 TCE referitor la ajutoarele acordate de către stat

 

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea reaminteşte că, pentru a fi calificat drept ajutor de stat, intervenţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1) să provină din resursele statului;

2) să fie susceptibilă a afecta comerţul între statele membre;

3) să favorizeze direct sau indirect o întreprindere;

4) să afecteze/să ameninţe libera concurenţă.

Procentul acordat instituţiilor portuare din taxa cerută pentru transporturile de mărfuri provine de la bugetul de stat şi această indemnizaţie ar putea afecta schimburile intracomunitare, pentru că este destinată unei întreprinderi stabilite într-un port pentru încărcarea şi descărcarea mărfurilor.

Pentru ca intervenţia statului să nu fie considerată un avantaj, ea trebuie să reprezinte o compensaţie pentru îndeplinirea unei obligaţii de serviciu public, clar stabilită, iar parametrii de calcul trebuie să fie stabiliţi în prealabil, în mod obiectiv şi transparent.

Curtea precizează, în primul rând, că exploatarea unui port comercial nu antrenează în mod automat îndeplinirea unei obligaţii legate de un serviciu public.

În consecinţă, instituţiile portuare trebuie să demonstreze că au în sarcină o obligaţie de serviciu public şi că sumele care le sunt atribuite constituie o compensaţie pentru îndeplinirea unei asemenea obligaţii, pentru ca banii ce le sunt alocaţi să nu fie consideraţi o formă de ajutor de stat.

Curtea a arătat că Tratatul interzice orice ajutor care a fost acordat fără o prealabilă notificare, judecătorul naţional trebuind să ia orice măsură necesară pentru a împiedica atât perceperea unei părţi din taxă, cât şi atribuirea ei beneficiarilor. Curtea precizează că, în cazul în care se va hotărî vă instituţiile respective au beneficiat de un ajutor de stat, va fi considerată ilegală doar partea din taxa portuară ce era atribuită întreprinderilor beneficiare (restul de plată, vărsat la bugetul de stat nu este afectat).

  Legat de aceastã soluţie s-ar impune clarificarea condiţiilor de reglementare a compatibilitãţii compensaţiilor pentru obligaţia de serviciu public care constituie ajutor de stat.

Condiţiile în care anumite tipuri de compensaţii pentru obligaţia de serviciu public constituie ajutoare de stat compatibile cu art. 86 alin (2) TCE sunt stabilite prin Decizia 2005/842/CE din 28/11/2005 a Comisiei.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în hotãrârea sa datã în cauzul Altmark, a stabilit condiţiile în care compensaţia pentru obligaţia de serviciu public nu constituie ajutor de stat, astfel:

  • în primul rând, întreprinderi în cauzã trebuie sã i se fi încredinţat în mod efectiv executarea de obligaţii de serviciu public, obligaţii care sã fie definite clar;
  • în al doilea rând, parametrii pe baza cãrora se calculeazã compensaţia trebuie sã fie stabiliţi în prealabil într-o manierã obiectivã şi transparentã, pentru a evita ca acesta sã confere un avantaj economic care ar putea favoriza întreprinderea beneficiarã faţã de întreprinderi concurente;
  • în al treilea rând, compensaţia nu trebuie sã depãşeascã suma necesarã acoperirii totale sau parţiale a costurilor ocazionate de executarea obligaţiilor de serviciu public, prin luarea în calcul a veniturilor aferente şi a unui profit rezonabil.
  • În al patrulea rând, atunci când întreprinderea însărcinată cu executarea obligațiilor de serviciu public într-un caz concret nu a fost aleasă în conformitate cu procedura privind achizițiile publice care ar permite selectarea ofertantului capabil să presteze aceste servicii la costul cel mai mic pentru comunitate, nivelul compensației necesare trebuie determinat pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere obișnuită, bine gestionată și echipată în mod corespunzător cu mijloace de transport astfel încât să îndeplinească cerințele necesare de serviciu public, le-ar fi înregistrat pentru a executa aceste obligații, luându-se în considerare atât veniturile aferente, cât și un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații.”

    Cazul Altmark Trans Gmbh este urmãtorul: Cazul: Altmark Trans GmbH, Regierungsprasidium Magdeburg, Germania/Nahverkerhrsgesellshaft Altmark GmbH, recurs prealabil, 24 iulie 2003

 

Situaţia de fapt

Regulamentul nr. 1191/69 modificat prin Regulamentul 1893/91 vizează eliminarea disparităţilor ce rezultă din obligaţiile inerente noţiunii de serviciu public impuse întreprinderilor de transport terestru de către statele membre, disparităţi de natură a împiedica jocul liber al concurenţei. În consecinţă, s-a considerat necesară suprimarea obligaţiilor de serviciu public chiar dacă menţinerea lor ar putea fi indispensabilă, în anumite cazuri, pentru a garanta furnizarea unor servicii de transport corespunzătoare.

Într-o primă perioadă, legislatorul german a hotărât ca regulamentul să nu se aplice serviciilor de transport urban, suburban şi regional, dar, după 1996, legea germană prevede explicit că serviciile de transport local şi regional sunt supuse regulamentului comunitar.

În 1990, întreprinderea Altmark Trans a obţinut licenţe şi subvenţii pentru transportul persoanelor cu autobuze.în 1994, autorităţile germane au reînnoit licenţele pentru societatea Altmark şi au respins cererea dea acordare de licenţă introdusă de societatea Nahverkerhrsgesellshaft Altmark. Aceasta a introdus un recurs în faţa jurisdicţiei germane, afirmând că Altmark nu era o societate „sănătoasă” din punct de vedere economic pentru că nu ar fi capabilă să supravieţuiască fără  subvenţiile publice şi, în consecinţă, acele licenţe erau ilegale.

Jurisdicţia supremă germană a sesizat Curtea Europeană de Justiţie pentru a şti dacă:

subvenţiile acordate societăţii Altmark Trans sunt ajutoare acordate de stat interzise de dreptul comunitar;

– autorităţile germane sunt în măsură să prevadă faptul că serviciile de transport regional care au autonomie financiară nu trebuie supuse regulamentului din 1969 privind obligaţiile de serviciu public.

 

Dreptul aplicabil:

Regulamentul nr. 1191/69 din 26 iunie 1969 vizând acţiunea statelor membre în materie de obligaţii inerente noţiunii de serviciu public în domeniul transporturilor de cale ferată, terestru sau pe apă – modificat prin Regulamentul nr. 1893/91 din 20 iulie 1991;

– Art. 87 TCE.

 

Soluţia şi principiile degajate de TCE

În ceea ce priveşte prima chestiune, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă conform căreia, pentru ca intervenţia unui stat să fie considerată ca fiind „ajutor de stat” în sensul Tratatului CE, ea trebuie să poată fi considerată ca fiind un „avantaj” consimţit întreprinderii beneficiare, avantaj pe care aceasta din urmă nu ar fi obţinut-o în condiţiile normale ale pieţei.

Curtea a considerat că nu există un asemenea avantaj în cazul în care intervenţia statului este considerată ca fiind o compensare a prestaţiilor efectuate de întreprinderile beneficiare pentru executarea obligaţiilor de serviciu public. Totuşi, în unele cazuri concrete, pentru ca o asemenea compensaţie să nu poată fi considerată un ajutor de stat, trebuie îndeplinite patru condiţii:

1) întreprinderea beneficiară trebuie să aibă efectiv obligaţii de serviciu public, dar definite;

2) parametrii pe  baza cărora vor fi calculate compensaţiile trebuie să fie stabiliţi în prealabil în mod obiectiv şi transparent;

3) compensaţia nu va depăşi în tot sau în parte costurile ocazionate de executarea obligaţiilor de serviciu public, ţinând cont de sumele care sunt legate de acestea şi de un beneficiu rezonabil;

4) când selectarea se face în afara cadrului pieţei publice, nivelul compensaţiei trebuie determinat în funcţie de analiza costurilor unei întreprinderi de transport medii (ţinând cont de cheltuielile şi beneficiile rezultate din executarea acestor obligaţii).

Numai analizând aceste patru condiţii se poate deduce dacă o întreprindere nu a profitat în realitate de un „avantaj” financiar care ar avea ca efect punerea acestei societăţi într-o poziţie concurenţială mai favorabilă în raport cu celelalte, având astfel caracterul unui ajutor de stat în sensul Tratatului CE.

În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune, se subliniază că, în speţă, jurisdicţia naţională nu va trebui să examineze dacă subvenţiile în cauză au fost acordate în conformitate cu dispoziţiile tratatului CE relative la ajutoarele de stat decât în cazul în care ajung la concluzia că regulamentul în cauză nu se aplică în Germania. Deci, dacă se va aplica regulamentul, nu mai este cazul să se apeleze la dispoziţiile generale ale tratatului CE.

Curtea a considerat că jurisdicţia germană poate aplica derogarea prevăzută de regulamentul comunitar pentru transportul urban, suburban şi regional, prin aceasta încadrându-se în obiectivele regulamentului. Totuşi, un stat membru nu poate să aplice decât parţial o asemenea derogare pentru ca principiul securităţii juridice să fie respectat. Acest lucru presupune ca legea germană să delimiteze sfera de aplicare a respectivei derogări, pentru a se putea determina în care situaţie se aplică derogarea şi în care regulamentul.

            Edificatoare privind criteriile de recunoaştere a ajutoarelor de stat este şi soluţia pronunţatã de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul Ministerul Economiei, Finanţelor şi Industriei din Franţa vs. GEMO S.A. din 20 noiembrie 2003.

Societatea GEMO, un supermarket francez care comercializează, printre altele, carne şi produse de carne, a cerut administraţiei franceze restituirea sumelor plătite ca taxă pentru achiziţiile de carne pentru care trebuie să plătească impozite conform legii naţionale. Această taxă este instituită pentru a finanţa serviciul public francez de colectare şi eliminare a cadavrelor de animale şi a deşeurilor abatoarelor, care este gratuit pentru crescătorii de animale, cât şi pentru cei care deţin abatoare.

Refuzându-i-se restituirea acestor sume, GEMO a introdus recurs în faţa Tribunalului administrativ din Dijon, care a decis sistemul instituit de legea franceză constituie un ajutor de stat în sensul dreptului comunitar. Ministerul Economiei şi Finanţelor a atacat această decizie şi, prin urmare, Tribunalul a cerut CJCE să decidă dacă această taxă este echivalentă cu un ajutor de stat în sensul dreptului comunitar.

 

Dreptul aplicabil:

Art. 87 TCE privind ajutoarele acordate de către stat

 

Soluţia şi principiile degajate de TCE

Curtea precizează care sunt ajutoarele de stat incompatibile cu dreptul comunitar:

1) cele care sunt acordate direct sau indirect din resursele de stat sau din cele impuse de stat;

2) ajutoarele care uşurează sarcinile ce grevează în mod normal bugetul unei întreprinderii;

3) ajutoarele care împiedică concurenţa şi favorizează „anumite întreprinderi sau anumite produse” în detrimentul altora;

4) ajutoarele ce pot afecta schimburile între statele membre.

Faptul că activitatea de ecarisaj este întreprinsă de firme private nu înlătură caracterul de ajutor de stat, pentru că iniţiatorii acestui regim sunt autorităţi publice.

Curtea constată, de asemenea, că sarcina financiară privind eliminarea cadavrelor de animale şi a deşeurilor abatoarelor ar trebui considerată ca fiind un cost inerent activităţii economice pentru crescătorii de animale şi deţinătorii de abatoare, de care sunt scutiţi prin instituirea acestui regim de către autorităţile de stat. Este vorba despre un avantaj economic susceptibil a împiedica mecanismul liber al concurenţei; chiar dacă de acest avantaj beneficiază şi alte societăţi, de exemplu, grădinile zoologice, principalii beneficiari rămân producătorii. În consecinţă, este îndeplinită condiţia selectivităţii anumitor producători/produse în detrimentul altora.

Pe de altă parte, prin această măsură este afectat şi preţul cărnii, care devine astfel mai competitivă pe piaţa comunitară, favorizând exporturile franceze de carne şi afectând schimburile intracomunitare.

În consecinţă, regimul  francez trebuie să fie calificat ca fiind un ajutor de stat în sensul dreptului comunitar.

            Curtea de Justiţie, în cazul 30/59, în referire la conceptul de ajutor de stat, arãta cã acesta „trebuie înţeles într-un sens mai larg decât noţiunea de subvenţie, deoarece cuprinde nu numai beneficii pozitive cum ar fi subvenţiile, dar şi intervenţii care, sub diverse forme, pot reduce obligaţiile financiare cuprinse în bugetul agentului economic şi care, fără a fi totuşi subvenţii în sensul strict al cuvântului, au un caracter asemănător şi acelaşi efect”.

            Răspunderea pentru gestionarea serviciului de interes economic general trebuie încredințată întreprinderii implicate prin unul sau mai multe acte oficiale, a căror formă se stabilește de fiecare stat membru. Actul sau actele trebuie să precizeze, în special: (a) natura precisă și durata obligațiilor de serviciu public; (b) întreprinderile și teritoriul în cauză; (c) natura oricăror drepturi exclusive sau speciale acordate întreprinderilor; (d) parametrii de calcul, control și revizuire a compensației; (e) modalitățile de rambursare a eventualelor supracompensații și măsurile de evitare a acestor supracompensații.

            Cuantumul compensației nu poate depăși suma necesară acoperirii costurilor ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public, luându-se în considerare veniturile aferente, precum și un profit rezonabil pentru efectuarea acestor obligații. Cuantumul compensației cuprinde toate avantajele acordate de stat sau prin intermediul resurselor statului, indiferent de forma acestora. Profitul rezonabil poate cuprinde în totalitate sau în parte creșterile productivității realizate de întreprinderile implicate în cursul unei perioade conveniteși limitate, fără a reduce nivelul calității serviciilor încredințate întreprinderii de către stat.

            Art. 107(2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevede cãsunt compatibile cu piaţa internã:

            (a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiția ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcție de originea produselor;

            (b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte evenimente extraordinare;

            (c) ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei litere.

            Tot art. 107(3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene stabileşte cã pot fi considerate compatibile cu piaţa internã:

            (a) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut, precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situația lor structurală, economică și socială;

  1. b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru; RO 30.3.2010 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/91

            (c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;

            (d) ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de concurență în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;

            (e) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăște la propunerea Comisiei.

            (f) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut, precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situația lor structurală, economică și socială;

            (g) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru; RO 30.3.2010 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/91

            (h) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;

            (i) ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de concurență în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;

            (j) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăște la propunerea Comisiei.

            Acordarea ajutoarelor de stat este verificatã permanent de cãtre Comisie şi statele membre. Comisia este competentã sã hotãrascã desfiinţarea sau modificarea ajutorului de cãtre statul în cauzã şi în termenul pentru desfiinţare sau modificare în cazul în care constatã, dupã ce pãrţilor în cauzã li s-a solicitat sã-şi prezinte observaţiile, cã ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piaţa internã în conformitate cu art. 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Dacã statul în cauzã nu se conformeazã, Comisia sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiţie, prin derogare de la art. 258 şi 259 din Tratat (sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dupã avizarea statului respectiv).

            Tratatul la art. 108 prevede posibilitatea ca, la cererea unui stat membru, Consiliul, cu unanimitate de voturi, sã decidã cã un ajutor acordat sau care urmeazã sã fie acordat de acest stat trebuie sã fie considerat compatibil cu piaţa internã, prin derogare de la dispoziţiile art. 107 sau de la regulamentele adoptate de Parlamentul European privind ajutorul de stat, în cazul în care o astfel de decizie este justificatã de împrejurãri excepţionale.

 

BIBLIOGRAFIE

 

  1. Editia specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, www.eur-lex.europa.eu
  2. Radu Stancu, Norma juridică, ed. Tempus, 2002
  3. Marin Voicu, Drept comunitar, Teorie şi jurisprudenţă, Editura Exponto, Constanţa, 2002
  4. Augustin Fuerea, Drept instituţional comunitar european, ed.a III-a
    Ed. Actami, Bucureşti, 1997 şi ed. a V-a, 2000
  5. Augustin Fuerea, Drept comunitar european, Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003
  6. Iordan Gheorghe Bărbulescu, UE – de la naţional la federal, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005
  7. Octavian Manolache, Drept comunitar, ed. a IV-a , Ed. All Beck, Bucureşti
  8. Adrian Năstase, Europa quo vadis? – spre o Europă unită, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003
  9. Marius Profiroiu, Irina Popescu, Politici europene, Ed.Economică, Bucureşti, 2003
  10. Andrei Popescu, Alina Dinu, Organizaţii europene şi euroatlantice, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004
  11. Carmen Adriana Gheorghe, Drept bancar comunitar, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008
  12. Daniela Popa, Integrarea României şi Uniunea Europeană: o opţiune ireversibilă, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2006
  13. Ionel Olteanu, Dreptul european al drepturilor omului, vol. I, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004
  14. Tudorel Stefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006
  15. Dacian Cosmin Dragoş, Uniunea Europeană, C.H.Beck, Bucureşti, 2007
  16. Marin Dumitru, colectiv, Preţuri şi concurenţă, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002
  17. Irina Moroianu Zlătescu, Ion Stoca, Drepturile omului în pragul mileniului al III-lea, Carta Socială Europeană, IRDO, 1997
  18. Eugen Ghiorghiţă, Industrializarea şi comerţul exterior în România interbelică, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002
  19. Eugen Ghiorghiţă, Liberul schimb şi protecţionismul. Începuturile industrializării României 1886-1914, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002
  20. Revista Eurodreptul nr.1 si 2/2006, Revista de studii şi cercetări juridice
  21. Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice, Integrarea europeană şi dreptul românesc, Ed.Dacoromană, Bucureşti, 2006
  22. Revista română de drept comunitar
  23. Ministerul Afacerilor Externe, Repere fundamentale ale jurisprudenţei Curţii de Justiţie a comunităţilor europene, Bucureşti, 2005
  24. Ministerul Afacerilor Externe, Repere ale jurisprudenţei recente a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (2003-2004), Bucureşti, 2005Guy Isaac, Marc Blanquet, Droit général de l’Union européenne, 9-me Edition, Sirey Universite
  25. Edmond Jouve, Le Generale de Gaulle et la Construction l’Europe (1940-1966), vol.I et II, Universite de Paris, Faculte de Droit et des Sciences Economiques, Librairie générale de droit et de Jurisprudence, R.Pichon et Durand – Auzias, Paris, 1967
  26. Philippe Jestaz, Le sources du droit, Dalloz, 2005 Francis Lefebvre, Commonaute Européenne, 2002-2003
  27. Christian Gavalda, Gilbert Parleani, Droit des affaires de l’Union européenne, 4e edition, Groupe Lexis Nexis, 2002
  28. Sandrine Gelin, Jean-François Guedon, QCM, Europe et Union européenne, Edition d’Organisation, 2004
  29. Steven P.Mc Giffen, Uniunea Europeană, Ghid critic, Ediţie nouă,
    Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti
  30. Server UE                                       http://europa.eu.int
  31. Comisia Europeană                         http://europa.eu.int/comm/index fr.htm
  32. Consiliul European                          http://ue.eu.int/fr/summ/htm
  33. Consiliul Uniunii                             http://ue.eu.int/info/index.htm
  34. Parlamentul European                     http://www.europarl.eu.int.
  35. Curtea de Justiţie                             http://curia.eu.int
  36. Tratatele institutive;
  37. Constituţia Uniunii Europene;
  38. Manualul Consiliului Europei, Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, 2003;

Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, RA Monitorul Oficial, 2005

[1] Cazul United Brands vs. Comisia, nr. 27/76/1978

Comments Off on Ajutorul de stat în reglementările UE şi practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Lect. univ. dr. Viziteu Mădălina

Filed under Articole drept

Comments are closed.